Cum a rămas Constanța fără propria sărbătoare. Făgădău: "Păcat, ar fi fost ceva deosebit !"

1421
7
Cum a rămas Constanța fără propria sărbătoare. Făgădău:

Articole de la același autor

Constănțenii care și-au făcut planuri pentru a se distra de "Ziua Constanței", pe 21 mai, își pot lua adio deoarece evenimentul nu va mai avea loc. Decizia a fost luată de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, după ce, unul dintre ofertanți, respectiv, Asociația cultural-artistică Hara, din Bistrița, a contestat rezultatul licitației pentru organizarea evenimentului, ce urma să se deruleze în centrul istoric al municipiului.

"Deocamdată, la mine nu a ajuns dispoziția de anulare a procedurii de licitație. Am fost informat că s-a întrunit Comisia de Soluționare a Contestației care a dispus anularea licitației. Din discuțiile cu Adrian Pătrașcu, directorul Serviciului de Organizare Evenimente din cadrul Primăriei, am înțeles că nu ne mai încadrăm în termen pentru a se relua procedura. Din ce mi s-a explicat verbal, Comisia i-a dat dreptate celui care a contestat licitația, cu privire la unul dintre punctele ridicate, însă pentru că nu mai este timp pentru a reface procedura de atribuire, nu se va mai ține o nouă licitație pentru acest eveniment. În consecință, nu va mai avea loc niciun eveniment de Ziua Constanței. Îmi pare rău că nu se va mai organiza nimic, ar fi fost ceva deosebit pentru constănțeni. Pe de altă parte, poate este mai bine pentru că și așa unii spuneau că se face doar pentru că este campanie electorală. Eu vreau să vă spun că, de la anul, se va organiza totul cu mult timp înainte astfel încât orice contestație să nu mai ducă la anularea evenimentului. La fel va fi și cu Ziua Copilului pentru că nici acest eveniment nu se mai organizează, anul acesta, așa cum ne propusesem deoarece nu s-a prezentat nicio firmă la licitație", a declarat, pentru "Cuget Liber", viceprimarul cu atribuții de primar, Decebal Făgădău.

Luna trecută, Primăria Constanța a anunțat că, anul acesta, intenționează să organizeze două manifestări, mai exact, "Ziua Constanței" care se sărbătorește la data de 21 mai și "Ziua Copilului" la data de 1 iunie. În consecință, reprezentanții primăriei și-au făcut socotelile, după care au stabilit sumele ce vor fi alocate. Mai exact, 600.000 lei pentru "Ziua Constanței", eveniment ce s-ar fi desfășurat în parcarea de la Poarta 1 și 200.000 lei pentru "Ziua Copilului", eveniment ce ar fi avut loc în parcurile din oraș. Următorul pas a constat în consultarea cetățenilor pentru a afla exact cam ce-și doresc de la aceste evenimente, pentru a evita anumite neplăceri cum ar fi invitarea anumitor artiști ce nu vor fi pe placul constănțenilor, așa cum s-a întâmplat la Revelionul organizat în Piața "Ovidiu".

Ulterior, a avut loc procedura de selecție a ofertelor necesare atribuirii contractului de finanțare nerambursabilă pentru realizarea proiectului nonprofit de interes general "Ziua Constanței 2016". De eveniment au fost interesate două firme, una din Constanța și una din Bistrița. Câștigătoare a fost desemnată cea din Constanța, mai exact, Asociația Culturală Mișcarea Teatrală pentru Educația Tineretului.

Nemulțumiți de atribuire, reprezentanții celeilalte firme, respectiv, Asociația cultural-artistică Hara, din Bistrița, au contestat licitația. Drept urmare, în urma analizării, Comisia de Soluționare a Contestației i-a dat dreptate firmei contestatoare, cu privire la unul dintre punctele ridicate. În consecință, cum nu mai este timp pentru a reface procedura de atribuire, nu se va mai ține o nouă licitație pentru acest eveniment ce ar fi trebuit organizat la data de 21 mai.

Comentează știrea

mos peleuz
18 aprilie 2016
abureli

Poate face carnavalul cu carul lui mazare de la primarie ca promovează si turismul

victor
18 aprilie 2016
nenorociti

AM O INTREBARE: DACA I S-A DAT DREPTATE FIRMEI CONTESTATARE, INSEAMNA CA ATRIBUIREA NU A FOST PERFECT CORECT ATRIBUITA. DE CE NU ESTE DAT AFARA CEL SAU CEI CARE AU DESEMNAT FIRMA CASTIGATOARE, FARA CA DESEMNAREA SA FIE INCONTESTABILA ??????????? ADICA SE JOACA LA PACANELE ? E O BATAIE DE JOC ATRIBUIREA ? DACA NU SE CONTESTA E BINE, DACA SE CONTESTA NU MAI FACEM EVENIMENTUL ? E ATAT DE GREU SA RESPECTI STRICT NISTE NORME DE ATRIBUIRE ASA INCAT SA NU FIE CONTESTABIL ? AFARA CU INCOMPETENTUL CARE A DESEMNAT CASTIGATORUL, FARA SA II PESE CA DACA FACE O TAMPENIE DERANJEAZA UN ORAS INTREG !!!!! AFARA !!!!! LA SAPAT SANTURI, NENOROCITULE !!!!!

cupan
18 aprilie 2016
VICTOR

AI DREPTATE.LA FEL S-A INTIMPLAT SI CU PARCUL ARH DE LA PRIMARIE.SI NU PLATESTE NIMENI/ SAU ERA UN ARANJAMENT ,O HOTIE?

mos gerila
18 aprilie 2016
ziua orasului

pe bune, radu mazare merita un post de actor in primarie, este chiar foarte haios, pentru cei care mai au simtul umorului, la cei mai multi a aparut schizofrenia .

Răspuns la: abureli
Adăugat de : mos peleuz, 18 aprilie 2016
Poate face carnavalul cu carul lui mazare de la primarie ca promovează si turismul
europeanu
18 aprilie 2016
Nu putem noi fura,nu se face nimic !

deci daca nu putem fura,nu facem nimic. Hotul de fagadau a luat exemplul mentorului sau hotul de mazare.

kornel
18 aprilie 2016
privatizare

cum se poate face inchiriere intr-o casa parasita, str poporului colt cu fulger, magazin termopane si alimentara ?

Viorel J
18 aprilie 2016
Garaje

scari luate de la rds-rcs ascunse in complex-garaje din aleea nalbei si uneori vandute.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6848 secunde